Blog Blog

Povestea lor, povestea noastra

În Peninenciarul de Minori și Tineri Craiova, peste 100 de persoane private de libertate au beneficiat de servicii de instruire, informare, consiliere socială, profesională și psihologică. Astfel, 2 asistenți sociali, 1 psiholog, 1 consilier forță de muncă și șomaj și 1 trainer au intrat în fiecare zi de partea cealaltă a zidurilor înalte și reci ale penitenciarului. A fost greu la început să reușești să stabilești o legatură cu fiecare persoană de acolo, fiecare având povestea ei, poveste greu de spus și uneori greu de acceptat. Dar, în momentul în care s-a mers acolo, s-a mers cu gândul că întâlnești înainte de toate niște copii, care încă mai pot fi schimbați, care încă mai pot fi ghidați, care poate au avut neșansa să ajungă acolo, dar care au înainte de toate un mare atu – tinerețea lor. Când am intrat acolo, am întâlnit niște suflete triste, dar cu răbdare, cu emoție, cu determinare, am conștientizat faptul că rolul nostru putea fi unul MARE și anume de a putea contribui la starea de bine a celor ÎNCHIȘI acolo, la stima de sine, în a întinde o mână cuiva care are nevoie și când are nevoie și cuiva căruia poate nimeni nu-i mai întinde o mână sau care consideră că nimeni nu-i mai poate acorda o a doua șansă. A fost GREU să concurezi cu LIBERTATEA, singurul lucru dorit și râvnit de către ei, cu adevarat, greu să ridici o barieră pe care ei nu doreau să o ridice. Și totusi, prin faptul că ei au simțit că de partea cealaltă nu este nimic altceva decât dorinta de a ajuta, de a SCHIMBA și de a sprijini, prin intermediul instrumentelor de lucru, a temelor abordate, a sensibilității și a profesionalisimului specialiștilor care au lucrat cu ei zi de zi, a înțelegerii și acceptării, s-a produs schimbarea și a apărut dorința lor de a participa și de a se implica în activitățile proiectului, dorința de a spera din nou și de a crede că pot construi un nou început. Astfel, caracterul introvert, închis, reticient, necomunicativ, flegmatic, lipsa dorinței de participare s-a schimbat și în momentul în care au simtit din partea noastră implicare, dorința de a-i ajuta, CĂLDURĂ, au devenit alți oameni. Au început să interecționeze altfel chiar și între ei, să meargă la bibliotecă, să ceară EI să participie și în grupele următoare, să scrie poezii, să-și exprime emoțiile prin intermediul desenelor și picturilor, să aprecieze și să-și însușească informațiile noi primite în urma instruirii, să regrete faptul că se va finaliza proiectul. Nu doar o dată s-a întâmplat ca trainerul nostru să găsească pe catedră bilețele de mulțumire, poezii de apreciere, nu doar o dată s-a întâmplat ca o simplă îmbrățișare, o lacrimă sau un zâmbet sincer să facă diferența. Participarea lor a devenit una foarte activă, sunt detinuți care au fost ajutați chiar în depășirea unor stări depresive, care dintr-o atitudine NEAGRĂ să dezvolte una deschisă, comunicativă, cu un interes deosebit și activ.

Dar, în mod special diferența a fost facută prin înțelegerea faptului că POT FI:

DIFERIȚI, DAR NU DISCRIMINAȚI/DIFERIȚI, DAR INTEGRAȚI!

Un material realizat de Asociatia Snase egale pentru fiecare, Craiova, promotor de proiect pentru "Invata pentru a-i sprijini pe altii"

Marturii ale beneficiarilor proiectului Impreuna pentru copii!

In cadrul proiectului a fost realizat un studiu privind impactul activitatilor desfasurate asupra beneficiarilor proiectului.

Interventia directa asupra copiilor in cadrul Proiectului ”Impreuna pentru copii!” a presupus dezvoltarea unei grile de 10 activitati proiectate si organizate conform cerintelor metodologice specifice domeniilor de interventie si caracteristicilor participantilor:

  1. Activitate ecologica
  2. Jocuri sportive de echipa
  3. Atelier de fotografie
  4. Atelier de pictura
  5. Clubul de lectura
  6. Ce meserie mi-ar placea?
  7. Stiati ca... (curiozitati geografice, istorice, sportive, cultura locala)
  8. Cerc de dezbatere
  9. Activitate de autocunoastere si intercunoastere
  10. Atelier de stiinte

Perspectiva copiilor cu privire la activitatile de educatie nonformala desfasurate in proiect

Din perspectiva copiilor, focus grupul a scos in evidenta impactul activitatilor desfasurate in proiect asupra relatiei lor cu scoala si cu familia. In cadrul focus-grupurilor si interviurilor individuale, copiii ne-au povestit despre activitatile la care au participat in cadrul proiectului si care i-au impresionat cel mai mult.

Despre  activitatea de autocunoastere:

 „La activitatea de autocunoastere am facut o stea mare pe tabla si acolo fiecare a pus in dreptul lui cate o trasatura in fiecare colt. Unul a scris cum vreau sa fiu, cum nu vreau sa fiu. Si mai multe, am prezentat fiecare despre fiecare ”eu” cum este.  Am invatat ce trasaturi ni se potrivesc.”  ((Focus-grup copii Strunga)

Despre activitatea de fotografie:

„La arta fotografica am vazut poze care aveau efect, adica, de exemplu, la apusul soarelui era... ca si cum am tine soarele…erau un pic regizate. Am vazut si cum arata aparatul mai demult. Era foarte mare! Am vazut (in poza) un aparat care putea sa cuprinda 2000 de oameni... pentru ca avea un obiectiv foarte mare.” (Focus-grup copii Rachiteni)

Despre activitatea sportiva:

„Mi-a placut ca ne-am jucat acum jocurile astea, ca noi doar cand am fost mici ne-am mai jucat asta si a fost distractiv.” (Focus-grup copii Comarna)

„Activitatea de la sport...am desenat exact cum a fost, pentru ca atunci cand am jucat noi fotbal a trecut un avion pe cer.  Eu sunt portar, dar nu mai stiu cat a fost scorul. Numai baietii au jucat, fetele nu au ce cauta pe terenul de fotbal!” (Focus-grup copii Rachiteni)

Despre activitatea ecologica:

„Parintii nostri au venit la toate activitatile. La cea de plantat, au plantat si ei, de fapt ne-au ajutat pe noi sa plantam florile, dar numai pe noi ne-a fotografiat, pe parinti nu. Mie mi-a placut foarte mult ca au venit la plantat flori, mama si cu mine am plantat prima floare, eu cu tata plantez mai mult, dar cu mama nu.” (Focus-grup copii Buhalnita)

Despre Atelierul de stiinte:

„Cand am fost in laborator ne-am uitat cu totii pe rand la microscop... A fost interesant sa vedem cum arata tot felul de obiecte la microscop, mai ales ca noi nu mai fusesem in laborator pana acum.” (Focus-grup copii Strunga)

Despre  activitatea „Ce meserie mi-ar placea”:

„ La activitatea cu meseriile am primit niste cartonase de pe care trebuia sa ne alegem ce meserie vrem noi sa facem…Eu stiam ce vreau sa ma fac de cand eram mica, dar am aflat mai multe lucruri acum despre ce inseamna asta. Si am mai invatat si despre alte meserii despre care nu stiam, cum ar fi meseria de fierar. Stiu ca face potcoave pentru cai.” (Focus-grup copii Motca)

„Pentru activitatea cu meseriile, am cautat pe internet articole despre ce meserie am vrea sa avem, apoi am scris pe o foaie si am facut un desen care sa inspire ceea ce vrem sa facem. Am scris pe o foaie si apoi am lipit-o pe un pom al meseriilor.  Eu as vrea sa fiu dresor de cai, sau ceva legat de cai, ca imi plac foarte mult caii.” (Focus-grup copii Strunga)

„Eu cel mai mult imi doresc sa fiu balerina. Dar nu am putut din cauza mamei care nu a avut bani ca sa ma dea la concurs de balet.

Eu trebuie sa cresc mare sa conduc pe TIR. Sa fiu constructor, sa aduc ciment, din astea…” (Focus-grup copii Comarna)

Despre activitatea „Stiati ca…”

„Mie mi-a placut foarte mult activitatea cu cladiri ciudate. Se numea „Stiati ca!” . Domnul profesor ne-a aratat pe videoproiector multe cladiri ciudate. Ciudate, ciudate, ciudate! Erau ciudate pentru ca erau strambe! Era o casa pe post de horn! Mai era o casa invers! O casa mare si hornul era facut dintr-o casa mai mica. Si in forma de printesa mai era una. Si una in forma de tort. Si una care era facuta doar din doua pietre mari. Era sculptata in piatra. Mai era o casa, semana cu un fel de cos! Si una cu un pantof! A fost foarte interesant.” (Focus-grup copii Rachiteni)

Despre „Clubul de lectura”:

„La activitatea de lectura fiecare copil a primit cate o fisa cu o poveste. Era aceeasi poveste pe fiecare banca. Mi-a placut ca fiecare a putut sa citeasca in ritmul lui. Mi-a placut mult mesajul povestii. Povestea este despre un copil si doua furnici, Lia si Tia, iar concluzia este ca trebuie sa ne ajutam unii pe altii...Si nici sa nu fim invidiosi...” (Focus-grup copii Rachiteni)

Despre activitatea de pictura:

„De la activitate (prin intermediul proiectului) ne-au dat penarele si cariocile. Am desenat si am si pictat, ca ne-au dat si acuarele. Si am pictat un peisaj de iarna.” (Focus-grup copii Comarna)

Mie cel mai mult mi-a placut activitatea de pictura...am fost foarte bucuroasa ca am pictat, fiindca imi place sa pictez, sa desenez, sa colorez, cu carioca...in desenul acesta sunt colegii mei, dar nu  le-am dat numele…” (Focus-grup copii Rachiteni)

Copiii au fost foarte creativi si si-au manifestat interesul pentru continuarea activitatilor non-formale, sub diverse forme, propuse de ei:

„Ar fi dragut sa facem mult mai multe, adica sa se mai intample. (activitati) O excursie…sa mergem sa mai facem poze la altceva in afara de frunze, copaci...Chiar daca invatam lucruri la muzeu e mai bine acolo.” (Focus-grup copii Strunga)

„Sa coasem… Sa construim ceva… Sa aflam de ce in biblie nu este scris despre dinozauri, ca-n biblie nu este scris dinozauri...Da, eu vreau sa aflu raspuns la aceasta intrebare… Sa facem sport, dar sa invatam alte jocuri mai frumoase, decat pe cele pe care le stim.” (Focus-grup copii Rachiteni)

„Sa ne mai puna filmulete in alte limbi…Sa mergem intr-o zi de vara prin tot satul ca sa invatam traditiile…” (Focus-grup copii Motca)

O activitate cu un impact deosebit in randul elevilor a fost Tabara de la Durau.

Au fost aplicate 35 de chestionare copiilor care au beneficiat de tabara pentru a evalua impactul activitatilor, iar raspunsurile au evidentiat faptul ca elevii au trait emotii pozitive si experiente inedite pe toata durata activitatilor: ,,o experienta de neuitat”, ,,am invatat sa depasesc obstacolele”, ,,mi-am facut multi prieteni, am comunicat, am dansat”, ,,o tabara perfecta pentru orice copil”, ,,am fost foarte fericita in aceasta tabara”, ,,tabara pentru mine a fost ca un zambet”, ,,experienta traita, inedita, m-a marcat pozitiv sufleteste”.

Perspectiva copiilor cu privire la impactul activitatilor de educatie parentala

Referitor la activitatile de educatie parentala, copiii au fost niste observatori foarte fini ai schimbarilor produse la parintii lor prin participarea la aceste cursuri.

Parintii mei sunt mai intelegatori. De obicei nu prea ne asculta ce spunem noi ca…nu au timp. Dar acum mama s-a schimbat enorm. De fiecare data cand venea de la cursuri venea cu ceva nou. Se schimba, vorbea mai frumos. Adica nu vorbea urat nici inainte, dar altfel…”

„Cand faceam pozne tata ma certa, dar acum nu ma mai cearta, dar nici eu nu mai fac pozne.” (Focus-grup copii Buhalnita)

In general, mama este parintele care participa la activitatile de educatie parentala, astfel ca schimbarile sesizate de copii fac referire la modificarile comportamentale observate la aceasta:

„Mama mi-a povestit ca era frumos. Ca i-a spus cum sa se poarte cu mine...Ma intelege mai bine...”

„Mama este mult mai atenta cu mine. Ma asculta, ia mai multe in considerare fata de inainte... Ma incurajeaza mai mult.

 „E important sa ma intrebe care e parerea mea si o mai face uneori. Cel mai mult conteaza daca stie cum ma simt, ca sa ma consoleze, sa ma inveseleasca.”  (Focus-grup copii Strunga)

Implicarea parintelui in activitatea educationala este observata si apreciata de copii. Mai mult decat atat, ea este sanctionata de catre acestia atunci cand este sesizata lipsa ei:

„ Cand imi fac temele, mama se preface ca nu e atenta, dar eu stiu ca e.” (Focus-grup copii Buhalnita)

 „Eu nu vreau sa ma lase in pace. Imi place sa ma mai si cicaleasca cateodata. Sa invat si ce e bine si ce nu.” (Focus-grup copii Strunga)

„Cand vine la scoala (parintele) nu e tot timpul bine, dar asa stiu ca vine sa se intereseze de mine.” 

 „Eu nu cred ca parintii lor sunt de acord ca ei sa nu mai vina la scoala, dar… cred ca de fapt nici nu ii intereseaza de ei.” (Focus-grup copii Motca)

La nivel declarativ, copiii intervievati au inteles rolul activitatilor educative, dar activitatea lor de „dupa scoala” este impartita intre teme si diverse sarcini casnice:

„Gasim timp si pentru teme. Ar trebui sa fie pe plan principal, dar cateodata mai uit, cateodata mai am si treaba.” (Focus-grup copii Motca)

Rolul scolii este esential, dar aceasta nu inseamna ca elevii nu s-au gandit la posibilele schimbari pe care si le-ar dori la scoala lor, daca ar avea puteri nelimitate. Schimbarile dorite de copii se refera in primul rand la amenajarea spatiului:„Sa fie mai multe clase, sa nu mai plecam in alt oras.”

„As face-o cu etaj (scoala). Ar mai fi camere sus. Cu multe clase. Tot sus sa fie biblioteca. Sa poata copiii sa citeasca toate cartile.”

„Daca as putea sa fac o scoala cum vreau eu, as face-o frumoasa, mai frumoasa ca acum. Asa cum am facut acum, cand am plantat mai multe flori si am schimbat sala de clasa, am decorat-o noi cu semne de carte si tot ce am facut la proiect. Am pune flori si copaci peste tot! Si am avea grija de ele. Am decora peste tot cu tot ce am facut noi.” (Focus grup copii Comarna)

Suplimentar, copiii ar face si alte modificari legate de modul de organizare al orelor, de notare sau de renuntare la unele materii, mai putin apreciate:

As lungi pauzele, sa ne odihnim… …Sa invatam dupa-amiaza…Ar fi bine sa avem mai putine teme.”

„Mi-ar placea sa nu ne mai puna note. Nu as mai fi stresat.”

„Ar fi fain sa facem si alte obiecte, cum ar fi Karate si sa nu mai facem Mate. Sau macar sa avem matematica mai putin.” (Focus-grup copii Strunga)

De fapt, aprecierea fata de un obiect de studiu sau altul depinde foarte mult de modul in care profesorul reuseste sa fie el insusi apreciat de elevi. Portretul profesorului ideal este alcatuit din lucrurile pe care elevii le apreciaza la fiecare cadru didactic in parte.

 „(Despre o profesoara) Era calma, frumoasa, ne aducea dulciuri…” (Focus-grup copii Buhalnita)

Din pozitia de experti ai rolului pe care ei il indeplinesc zilnic - cel de elev, copiii ne-au transmis cu sinceritate mesaje pentru colegii lor din alte scoli pe care s-ar bucura sa ii cunoasca si sa ii viziteze.

„As vrea sa le transmit sa invete pentru binele lor.  Si sa nu renunte niciodata la scoala pentru ca…daca renunta...n-o sa le fie bine deloc!” (Focus-grup copii Motca)

„Sa se tina de scoala si sa...invete mai bine. Sa fie constiinciosi…Sa invete…Sa nu ia note rele…” (Focus-grup copii Comarna)

„Un sfat ar fi sa nu lipseasca de la scoala, sa invete bine, sa nu se certe cu colegii lor si cam atat.” (Focus-grup copii Rachiteni)

Perspectiva parintilor cu privire la activitatile desfasurate in proiect

In ceea ce priveste culegerea datelor calitative, parintii relateaza faptul ca au reusit sa inteleaga mai bine importanta participarii scolare a copiilor, prin participarea la sesiunile de educatie parentala.

„Proiectul asta ne-a ajutat foarte mult! Ne-a ajutat foarte mult, ca sa impingem copiii la scoala. Proiectul asta e ca o obligatie pentru noi. Am inteles mai mult faptul ca ei, copiii trebuie sa mearga neaparat la scoala, sa continuie scoala. Am pus suflet, am venit la sedinte, am venit spre binele meu si spre binele copilului, sa mearga ei mai departe”. Focus grup parinti Mironeasa

Parintii relateaza faptul ca au reusit sa isi inteleaga mai bine copiii, le acorda mai mult atentie si se implica in efectuarea temelor copiilor.

„Deci am ajuns sa le inteleg mai bine [pe fete n.n.]ca totusi inainte ma enervam, lasa-ma-n pace fa tu acolo [lectiile n.n.] de capul tau... Ei, acum nu. Parca din ce in ce as vrea, ma duc langa dansa, hai sa vad cum ai facut aici. V-am spus, nu prea ma pricep asa, dar ma uit acolo si ea imi explica”.  Interviu parinte Todiresti

„Ii dau mai multa importanta fetitei, ca sotul e mai mult plecat, sunt doar cu ea. Ii dau mai multa atentie, facem temele impreuna”...Interviu parinte Bals

Imbunatatirea relatiei parinte-copil este observabila prin apropierea parintilor de copii si prin ascultarea copiilor fata de parinti.

„M-a ajutat mult [cursul n.n]....ne-am apropiat mai mult  [de copii n.n] si asa eram apropiati, dar...cum sa spun eu, copilul mai raspunde, nu ma asculta. Eii parca din proiectul acesta ma asculta mai mult, isi face temele cand ii spun eu. Isi face temele, invata,  a invatat o pagina si ma pune sa il ascult si exact cum scrie acolo [in carte n.n. ]a invatat in 20 de minute, nici nu imi vine sa cred”. Interviu parinte Motca

Parintii mentioneaza faptul ca acum reusesc mai bine sa-si gestioneze stresul si momentele dificile,  au devenit mai calmi, mai relaxati, intalnirile fiind astfel o modalitate de a evada din spatiul domestic.

„V-am spus [tema n.n. ] stresul mi-a placut, da chiar am si citit cartea care ne-a dat-o [ghidul parintelui n.n. ] si am ajuns la concluzia ca este foarte adevarat, adica cum sa va zic eu daca nu incerci sa faci ceva nu rezolvi, pana la urma toate se fac cu calm si cu ingaduire... fiind si singura ca sotul este plecat tot timpul si numai eu sunt cu copiii”. Interviu parinte Todiresti

„Aia cu stresul, aia a fost cea mai interesanta  pentru mine personal. Bine, in rest... si celelalte, cu batutul copiilor, da’ aia cu stresul o fost mai...Pentru ca in general toata lumea, toti suntem stresati, asta-i boala secolului, asta-i cea pe primul plan”. Interviu parinte Motca

O alta tema apreciata de parinti este Cum sa abordezi pozitiv disciplinarea copilului. Stabilirea unor limite si reguli copiilor invatate in cadrul cursului de educatie parentala se manifesta prin ascultarea copiilor fata de parinti.

„Mie mi-a placut cel mai mult cum sa ma comport cu copilu’. Aia mi-a placut mai mult. Eu cam il lasam sa faca ce vrea. Si apoi el...[nu ma asculta n.n., acum i-am impus niste reguli, nu chiar l-am mai lasat sa orice. La mine are efect”. Interviu parinte Bals

Parintii participanti la cursul de educatie parentala aprecieaza informatiile privind cresterea si educarea copiilor intr-o masura foarte mare. Aplicarea acestor metode este observabila prin ascultarea si prin dedicarea unui timp special copiilor.

   „Incepem sa ascultam si copiii, ni s-a explicat ca trebuie sa fim mai calmi, sa-i ascultam atunci cand au nevoie, sa-l ascultam atunci cand vrea copilul ca dupa copilul isi pierde interesul...nu trebuie sa-l neglijam sau sa-i vorbim urat, ne-a ajutat foarte mult [cursul n.n.], ne-am schimbat, am fost si noi [copii n.n.] dar tratati foarte diferit ca la tara este multa treaba, e mult de munca si nu-ti mai ramane timp pentru copii”. Focus grup parinti Todiresti

Dinamica creata in cadrul grupului de parinti a incurajat participantii sa-si exprime experientele personale. Parintii aprecieaza faptul ca au putut discuta liber pe subiecte legate de cresterea si educatia copiilor.

 

„Mie mi-o placut... mie mi-o placut foarte mult. Am putut sa discut despre orice. De la stresul nostru, de la cum o fost la noi acasa, cum am fost noi crescuti, pana cum ne crestem si  noi copiii”. Interviu parinte Bals

 

Impactul pozitiv al participarii parintilor la sesiunile de educatie parentala este observabil si prin apropierea parintilor fata de profesorii din cadrul scolii. Parintii mentioneaza faptul ca au devenit mai apropiati de profesori si au inceput sa se cunoasca mai bine.

    „Parca suntem mai apropiati, parca ne cunoastem de o viata [cu profesorii n.n]. Cand avem o problema discutam. Da si e foarte frumos. Parca e alta relatie diriginte cu parintii, parca suntem mai apropiati. Mi-a parut bine ca am participat. I-a parut bine si la baiat. Si m-am cunoscut mai bine cu doamna diriginta, cu doamna directoare, parca e altfel acuma”. Interviu parinte Motca

 

„Ne-am apropiat, ne cunoastem mai bine... inainte nu stia doamna diriginta cum ma cheama, cum scriu, acum m-a vazut cum scriu, ma cunoaste mai bine si eu pe ea...”Focus grup parinti Motca

Raspunsurile oferite de parinti evidentiaza impactul activitatilor de educatie parentala desfasurate in cadrul proiectului, atat din perspectiva dezvoltarii personale, cat si din perspectiva   optimizarii relatiilor in cadrul familiei si a relatiilor scoala-familie.

„Acum ma simt mai usoara, am mai multa incredere in mine”. Interviu parinte Bals

„Cursul m-a invatat sa fiu mai calma, sa nu ma mai enervez pe copii, sunt o fire mai nervoasa...” Focus parinti Todiresti

Un material realizat de ISJ Iasi, promotor al proiectului "Impreuna pentru copii!"

 

Portret de beneficiar al Complexului de Servicii Comunitare “Sf. Filofteia” Campina

L.C. a fost integrat intr-un centru de plasament in urma decesului bunicii in grija caruia el si cei trei frati au ramas, dupa ce parintii au plecat la munca in strainatate.  Initial, cei patru frati au fost separati. Cei mai mici, C. si V. au fost integrati in Centrul de Plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare “Sf. Filofteia” Campina. In anul 2012, L. a fost si el transferat in centrul de la Campina pentru a fi reunit cu cei doi frati mai mici. A., al treilea frate al sau, a ajuns in centru un an mai tarziu, reusind astfel sa reunim toti cei patru frati.

Un baiat inalt, aparent fragil, proaspat licean. Si cam atat la inceput. Fara zgomot, a inceput insa, treptat, sa iasa in evidenta. Cu rezultate bune la scoala, cititor avid, pasionat de cantat la chitara, era insa inchis in sine, ascunzandu-se in spatele unui portret satiric.

Scoala, continuarea studiilor, a fost de la inceput planul de viitor pentru L. Pasiunea pentru lectura, mai ales in domeniul filozofiei si dorinta de a invata cat mai mult despre existenta umana i-au indreptat atentia si catre studiul medicinei, acesta devenind scopul propus pentru viitor.

Programele desfasurate in centru pentru motivare si dezvoltare au fost ocazia cu care L. a lasat sa se intrevada talentul artistic, interpretand alaturi de alti copii din centru piese ale artistei Ada Milea, coordonand punerea in scena a momentelor si interpretand la chitara melodiile. Tot acum au iesit la suprafata si ingrijorarile cu privire la alegerea carierei, intrebandu-se daca medicina este cu adevarat ceea ce doreste sa studieze sau este doar o curiozitate transformata in obiectiv in lipsa unei alte directii.

In martie 2015, la inceputul programelor de dezvoltare a abilitatilor personale din cadrul proiectului “Educand prezentul, construim viitorul!”, activitatea din cadrul orelor de teatru era o iesire binevenita din cotidian. Treptat, pentru L., acestea au devenit un scop in sine si nu doar o distractie. In data de 4 iunie 2015, cu sprijinul profesorului Alin Georgescu, copiii si tinerii din centrul de plasament au pus in scena un spectacol ce a inclus muzica, dans si teatru, inclusiv o sceneta conceputa de L., pe scena Teatrului din Campina.

In luna noiembrie 2015, la spectacolul organizat in cadrul proiectului, L. a fost prezentatorul spectacolului, a sustinut un scurt recital la chitara si a fost actor in piesa de teatru prezentata de grupul de tineri din cadrul centrului de plasament Campina.

O idee care s-a infiripat in mintea lui L. a devenit obiectivul sau pentru viitor. A descoperit ca prin teatru poate imbina pasiunea sa pentru muzica si curiozitatea nascuta din lectura pentru cercetarea naturii umane, a modurilor acesteia de exprimare.

Orele de teatru si succesul in activitatile derivate din acestea l-au ajutat pe L. sa isi defineasca un drum pe care se simte mai confortabil sa paseasca. Ca si pasiuni se pot evidentia: filosofia, chitara, pescuitul, fotbalul.

Acum, L. se pregateste pentru examenul de bacalaureat si rezultatele de la examenul de simulare ofera perspectivele unei noi reusite.

Dupa aceea, urmeaza examenul la Facultatea de Litere si Arte din cadrul Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de teatru, in pregatirea caruia va fi sustinut de profesorul de teatru din cadrul proiectului “Educand prezentul, construim viitorul!”.

Proiect “”Educand prezentul, construim viitorul!” (PEC004) - D.G.A.S.P.C. Prahova  

Voluntar, beneficiar sau beneficiar şi voluntar

Miercuri e ziua în care o gașcă faină de adolescenți - așa le place lor să-și spună!- se adună la Centrul de Zi, Steaua Speranței Iași și, da, discută despre cum e să fii adult și să ai responsabilități. Unele discuții sunt despre viitorul profesional: cum se scrie corect un CV, unde te poți angaja. Sigur că se discuta și despre dizabilitate și dizabilități... Se contrazic, se tachinează, se amuză... Au idei, au chef de viață și vor să schimbe lumea, în bine. Cam așa petrec, atunci cand se-ntâlnesc, prietenii de aici de la Centrul de Zi "Star of Hope". Și sunt 26 la număr. Unii dintre ei sunt de etnie romă, unii au diferite forme de dizabilitate, alții sunt doar tineri și atât, doar că provin din sistemul de protecție a copilului.

Despre gașca asta frumoasă nu am fi povestit - și nici despre Clubul Tinerilor, căci așa se numește - dacă nu ar fi existat proiectul "Parteneriat pentru incluziune", finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI. Mărturiile adolescenților de la Clubul tinerilor sunt întotdeauna impresionante, așa că...      

Dumitrița și Veronica sau mărturii despre voluntariat...

„Sunt Dumitrița și, în urmă cu un an, am fost selectată să fac parte din proiectul Clubul Tinerilor, la Centrul de Zi Steaua Speranței, Iaşi. După două luni, am decis că e momentul să fiu și voluntar la Fundația Star of Hope România din Iași. Din punctul meu de vedere, voluntariatul te transformă într-o persoană conștientă de mai multe aspecte ale lumii din jurul tău. În mod curent nu le vezi pentru că, aparent, nu ai nicio legătură directă cu ele. Această fundație mi-a oferit posibilitatea de a interacționa cu grupuri sociale diferite și am înțeles ce înseamnă solidaritate, toleranță. Toate acțiunile organizate în cadrul acestei fundații m-au făcut să înțeleg cu ce dificultăți reale se confruntă mulți dintre noi. Pe viitor îmi doresc să mă alătur echipei și, împreună, să schimbăm viața unor persoane care au atât de multă nevoie de noi.”

„Mă numesc Veronica. Sunt voluntar la Fundația "Star of Hope" din octombrie 2015 și vreau să spun că participarea mea în cadrul fundației o consider una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. Am întâlnit aici oameni cu suflet mare, oameni care mi-au devenit apropiați. Am găsit aici înțelegere, sprijin și am putut să-mi exprim liber opinia în legătură cu diverse teme interesante pe care minunații coordonatori reușeau să le pună în discuție. Star of Hope m-a făcut să descoper și să văd anumite lucruri, mi-a oferit o altă viziune asupra lor. Oamenii deosebiți pe care i-am cunoscut aici mi-au devenit oameni de suflet și de la fiecare am invățat câte ceva. Pot să spun că nu mă consider un simplu voluntar, simt că fac parte din acest colectiv minunat. Vă mulțumesc, Star of Hope România, pentru asemenea clipe! Îi primiți în sânul vostru pe cei aflați în nevoie și le dați forță să meargă mai departe!”

Povestea e cu atât mai frumoasă cu cât unii dintre tinerii de la club au decis că e momentul să ajute, la rândul lor. Primesc și oferă sprijin altor copii și tineri cu nevoi speciale din cadrul Centrului Regional de Reabilitare pentru Copii și Tineri cu Dizabilități „Steaua Speranței” Iași, prin organizare de jocuri terapeutice și asistență în progamul after school pentru copiii cu dizabilități.

Clubul tinerilor e spațiul lor, în care învață ce înseamnă să fie oameni și cum pot face o societate mai bună, tocmai de aceea, acolo e locul în care creștem oamenii de mâine.  

Voluntariat…din inimă

Propunerea de a lucra voluntar în proiectul “O șansă pentru viitor”  m-a speriat iniţial. Ce să caut eu, care lucrez cu elevi din clasele primare şi gimnaziu să interacţionez cu elevi de liceu, ba chiar absolvenţi, tineri cu al căror univers nu mai sunt familiarizată, având în vedere că nu am mai predat la liceu de vreo douăzeci de ani?

Dar viaţa m-a învăţat că nimic nu este întâmplător, că nu există o vârstă la care ai încetat să înveţi şi să capeţi experienţă şi că, dacă această propunere a venit spre mine e bine să o accept, chiar dacă asta ar presupune să lucrez în afara zonei mele de confort.

Am luat-o ca pe o provocare, am spus un ,,da” timid şi m-am trezit voluntar ,,cu acte în regulă” la grupa de 15 tineri înscrişi la cursurile de educaţie antreprenorială. Cu mare emoţie mi-am pregătit mapa cu documente, mi-am încropit în minte un discurs ce urma să-l susţin în faţa tinerilor şi am pornit la prima întâlnire cu mintea inundată de gânduri de genul: ,,Oare o să mă bâlbâi?”, ,,Oare o să fiu credibilă?”, ,,Oare o să mă accepte?”, ,,O să pot să îi ajut?”. Cu astfel de optimism şi un zâmbet palid m-am dus la întânirea stabilită dinainte prin telefon.

Şi cum nimic nu este întâmplător, bucuria mea a fost enormă să întâlnesc un grup de tineri poate la fel de emoţionaţi ca şi mine, care, în marea majoritate m-au acceptat pe loc, au fost deschişi să înţeleagă dincolo de cuvintele mele sinceritatea şi dorinţa de a-i ajuta, de a-i sprijini, de a le sta la dispoziţie cu un sfat, o vorbă bună, o încurajare. Am reîntâlnit printre cursanţi un fost elev, de-acum un adult în toată puterea cuvântului şi bucuria revederii a fost reciprocă. El m-a ajutat, a fost ,,omul meu de legătură”, prin el am deschis canale de comunicare cu unii dintre tinerii care nu au fost foarte deschişi de la început. Aşa am reuşit să-mi duc la bun sfârşit misiunea de voluntar, mi-am adus şi eu modesta contribuţie la minunatul procent de 100% promovabilitate de la finalul cursului.

Mi-am dat seama că nu contează ce vârstă au cei cu care interacţionezi pentru a fi credibil şi util dacă eşti sincer şi pui suflet în ceea ce faci. Mi s-a confirmat, încă o dată, din experienţa interacţiunii cu aceşti tineri că limbajul sincerităţii şi al bunăvoinţei este universal, el te ajută să comunici cu oricine. Pentru mine, ca dascăl şi ca om, a fost o experienţă de viaţă foarte frumoasă, pentru că dincolo de graba cu care îmi făceam uneori treburile peronale şi de serviciu ca să apuc să o fac şi pe cea de voluntar, am înţeles  că nu e nevoie de o pregătire specială ca să lucrezi cu oamenii, ci doar de disponibilitate, sinceritate şi dorinţa de a-ţi face bine treaba şi de a aduce bucurie celor din jur.

De aceea, pentru că mi-a plăcut atât de mult această experienţă, am dorit să continui munca în proiect şi acum mă ocup, în calitate de voluntar, de o grupă mai numeroasă de tineri la fel de frumoşi, participanţi la un curs on-line de limba engleză, printre care sper să îmi fac şi mai mulţi prieteni.

Să fii voluntar înseamnă pentru mine să te îmbogăţeşti pe măsură ce oferi.

S. C., voluntar Centrul Social Multifuncțional de la Liceul Tehnologic Forestier Bistrița

Proiect ,,O Șansă pentru viitor - Servicii integrate pentru tineri aflați în situație de risc într-un Centru  Social Multifuncțional” derulat de Inspectoratul Judetean Suceava

Universul camerelor multisenzoriale, explorat de copiii din Cluj

Pentru copiii inclusi in proiectul “O lume noua, vesela pentru fiecare copil cu nevoi speciale”, derulat de Consiliul Judetean Cluj, experienta terapiei snoezelen a insemnat explorarea unui univers al culorilor, sunetelor, texturilor si mirosurilor, un mediu de invatare stimulativ care incurajeaza dezvoltarea si comunicarea copiilor.

Amenajarea camerelor multisenzoriale au produs emotii diferite viitorilor beneficiari din cadrul celor 8 scoli speciale implicate in proiect. In timp ce unii dintre ei asteptau cu interes si bucurie sa exploreze echipamentele din camere, altii priveau cu timiditate si chiar anxietate acest proces, deoarece era vorba de un mediu nou pentru ei si aveau nevoie de o perioada de acomodare.

Camerele multisenzoriale au devenit un loc de evadare pentru copii. Prin deschiderea unei usi, micutii pasesc intr-o lume unde cunosc o stare de bine si de relaxare profunda caracterizata de siguranta si securitate. Copiii experimenteaza autocontrolul, explorarea, relatia cauza-efect, isi depasesc inhibitiile, isi sporesc stima de sine, intr-un mediu relaxant si stimulativ. Stimularea adecvata a copiilor cu nevoi speciale si adaptarea mediului de invatare la nevoilor lor, creste motivatia de a explora si astfel este incurajata dezvoltarea si comunicarea cu ceilalti.

Ca marturie stau experientele pe care acestia le traiesc de fiecare data cand intra in camera multisenzoriala.

Ana este eleva in ciclu primar in cadrul Scolii speciale „Transilvania Baciu” din Cluj-Napoca si sufera de sindromul Lennox-Gestaut. Plapanda, cu ochii mari si negri, Ana este nevoita sa infrunte desele crize de epilepsie, mult prea epuizante pentru corpul ei firav. Experienta in camera multisenzoriala a reusit sa ii ofere o stare de relaxare datorita patului cu apa si a proiectorului cu lumini. Ii face o deosebita placere sa se joace cu bilele colorate, cu nisipul kinetic, modelandu-l cu diferite forme, strangandu-l in mana, dezvoltandu-si astfel motricitatea fina. Cauta din priviri compania celor din jur si ii invita prin gesturi si cuvinte putine sa se aseze langa ea la joaca. Incetul cu incetul, fetita a reusit sa scrie diferite semne pregrafice in nisip. Insa, cel mai mult ii place bazinul cu bile: Ana isi ia doua recipiente mari, si se joaca turnand bilele dintr-un recipient in altul. In acest bazin, micuta si-a pus bazele invatarii culorilor, deoarece bilele sunt multicolore. A invatat astfel sa clasifice, sa ordoneze si sa formeze multimi, cu ajutorul bilelor din bazin.

Dan este un elev in ciclul primar in cadrul Liceului Special pentru Deficienti de Vedere din Cluj-Napoca. Desi participa cu regularitate la sedinte de terapie vizuala, specialistii nu au putut identifica cu precizie gravitatea deficitului sau de vedere. Ceea ce era cert si se putea observa era faptul ca acesta nu reactiona la prezentarea unei varietati de stimuli. In cautarea unei schimbari, Dan a inceput sa intre in camera multisenzoariala si sa faca cunostinta cu elementele terapiei snoezelen. Rezultatele, spre bucuria lui si a echipei de proiect, n-au intarziat sa apara. Intr-o zi a intrat in camera alaturi de terapeutul sau care in timpul stimularilor a pornit coloana cu bule de aer si lumini. In acel moment, copilul a inceput sa vada, sa perceapa forme, culori. A fost extrem de entuziast la vederea coloanei de apa.

Cea mai mare realizare pentru noi, cei care sprijinim acesti copii, este sa fim martori la incantarea si zambetul care se pot citi pe chipurile lor. Cea mai mare bucurie este sa luam parte, alaturi de ei, la schimbarile minunate care se produc in viata de zi cu zi a copiilor care deschid usa catre lumea multisenzoriala. 

 

 

Cei 6 ani de-acasa și unul…de poveste

Casian, un băiețel de 7 ani cu ochi de veveriță, crescut la marginea orașului Târgu Neamț, vecin cu Ozana cea limpede și frumos curgătoare a hâtrului Nică al lui Ștefan a Petrei, este etalonul succesului proiectului „Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate“. El spune mândru că „are cei 6 ani de-acasă și unul de…poveste“. De unde povestea și de unde înțelepciunea la cei câțiva anișori? Acum, grația activităților în care a fost implicat prin proiect, este un copil „de reclamă“: frumos, cu gropițe și obraji ca două mere domnești și care „ciripește“ cât e ziua de lungă chiar dacă uneori numai el înțelege ce spune.

Familia lui Casian B. locuiește în cartierul Blebea, la marginea orașulu Târgu Neamț, într-o căsuță modestă și care cu greu face față vieții de zi cu zi. Șansa lor a fost ca băiețelul de 6 ani, cât avea Casian atunci, să fie inclus în acest proiect: „Când l-am cunoscut era un copil extrem de timid, care nu-și ridica ochii din pământ și care nu-și putea stăpâni roșeața obrajilor. Orice încercare de a lega 2 cuvinte cu el se lovea de un zid, copilul refuzând cu încăpățânare să vorbească. Urmărindu-l atent apoi, am realizat că de fapt, el avea o problemă de vorbire, care nu fusese diagnosticată de nici un medic și nici evaluată de un logoped. Am avut norocul de a întâlni în mama lui Casian, deși o femeie foarte simplă, un partener, o mamă iubitoare și deschisă care a fost foarte încântată să facem ceva pentru copilului ei ca să-i corectăm limbajul. După un an, rezultatele sunt remarcabile iar Casian este un copil minunat, cu mulți prieteni și care acum vorbește ca o cinteză, fiind greu de oprit. Evident că mai este încă mult de lucru, ședințele de consiliere continuând grație prelungirii proiectului, dar progresele sunt evidente și ne fac pe toți fericiți și mândri de el“, își amintește cu emoție Elena Baciu, psihologul proiectului care a lucrat aproape zilnic cu micuțul.

Casian, la fel ca alți 149 de copii din familii modeste incluse în proiect, venea zilnic după grădiniță la centrul din Târgu Neamț unde lua masa de prânz iar apoi făcea tot felul de activități. Aici aveau loc și ședințele de logopedie cu chinuitoarele frământări de limbă: „Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia de bucuria lui Bucur când Bucur a venit de la București…“ Cumplit meșteșug de tâmpenie, vorba marelui Creangă, ar spune unii!

Ba dimpotrivă, contrazice psihologul Elena Baciu, care s-a „jucat“ și a muncit cu Casian timp de un an.

Dovada? La serbarea de Crăciun, micul ei învățăcel - acum elev mândru în grupa zero la o școală din Târgu Neamț - a spus o poezie, fără să se încurce și în aplauzele colegilor, prietenilor și părinților prezenți. Munca este departe de a se fi terminat, dar progresele băiatului, faptul că acum își face ușor prieteni, că abia așlteaptă să termine orele de curs ca să vină la centrul din cadrul proiectului dau satisfacții nebănuite echipei de implementare a proiectului și le dau forța de a continua, în ciuda dificultăților inerente ce mai apar în cale.

Cred că multora dintre acești copii proiectul le-a oferit un an de poveste, la propriu. Unii dintre ei nu ieșiseră în viața lor din satele natale, alții nu mâncaseră o prăjitură la cofetărie iar alții nici măcar nu îndrăzneau să viseze la o excursie. Unii aveau probleme educaționale, alții tulburări de limbaj, așa, precum Casian, alții nu aveau parte de o masă caldă decât arareori. Tuturor le-am oferit posibilitatea să facă parte din povestea noastră și, iată că după un an, povestea merge mai departe și sperăm să «continuăm fericiți până la adânci bătrâneți». «Centrul zonal de mobilizaree a resurselor…» ne-a schimbat tuturor viața, ne-a făcut mai sensibili, mai empatici și mai dornici să lupătă pentru a oferi o șansă în plus copiilor defavorizați“, a concluzionat Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.

Proiectul „Centru zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate“ are ca beneficiari 150 de copii și 180 de părinți din Târgu Neamț, Răucești și Pipirig. Pentru copii se asigură, zilnic, activități tip „școala după școală“ și o masă caldă, iar pentru adulți, consiliere și îndrumare.

Proiectul este finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO 10 – CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009–2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială și este implementat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, în parteneriat cu primăriile din Târgu Neamț, Răucești și Pipirig.

Flavius – un adult in miniatura

Pornim la drum spre un sat de munte in care atunci cand ajungem avem impresia ca si timpul  parca a stat pe loc. Suntem intr-un sat din comuna Almasu Mare, comuna situata in periferia sudica a Muntilor Apuseni. Masina isi face cu greu loc spre casa in care locuieste Flavius.  De fapt, nici nu poti sa o numesti casa, pare mai degraba un adapost provizoriu pentru lemne sau animale. Patrundem intr-o lume in care nevoile sunt amestecate cu suferinta si resemnarea, iar familia la care mergem in ancheta sociala nu este un caz izolat.  

Zona,  cunoscuta candva pentru aurul extras de la Mina Hanes , unde lucrau peste 1000 de localnici, a devenit din ce in ce mai saraca , iar satele din ce in ce mai mici si mai imbatranite. Fara sa vreau, imi rasuna in minte versurile lui Octavina Goga: ”Muntii nostri aur poarta, Noi cersim din poarta-n poarta…”

Intram in casuta parca si ea incovoiata de griji si de nevoi si ne simtim din ce in ce mai mici, mai vinovati si mai neputinciosi. Barbatul din fata noastra isi gaseste cu greu cuvintele si din cele spuse aflam ca sotia a plecat cand copilul era foarte mic si n-a mai vrut sa-l vada de atunci. Langa noi, tacut, dar curios sa inteleaga ce ”treaba avem cu el”, Flavius  este numai ochi si urechi. Intram in vorba cu el si-i spunem ca am aflat de la scoala ca nu a lipsit niciodata,  ca este sarguincios,ca isi face singur temele, ca se pregateste intotdeauna pentru a doua zi pentru a nu da un motiv in plus copiilor sa il marginalizeze.  Ne priveste cu ochii mari si nedumeriti si ne intreaba ”…si nu-i bine cum fac?” Sigur ca este bine, dar noi vrem sa te includem in proiectul nostru si sa aducem putina bucurie in viata ta, vine raspunsul meu. Chipul lui se lumineaza si cuvintele-i curg asemeni unui rau de munte. Vorbeste de parca ar avea 100 de ani, nu 14! Asculta cu mare luare aminte ce inseamna un proiect,  ce este ”Retea de asistenta sociala scolara ” , cand si cum ne vom intalni, ce vom face, cum credem noi ca-l putem ajuta sa continue studiile si bucuria devine maxima cand afla despre posibilitatea  de a merge in  vacanta de vara in tabara la Strungari. 

Au trecut multe luni de la prima intalnire cu Flavius si saptamanal el a beneficiat de servicii de informare si consiliere sociala, de actiuni de animatie socio educativa dintre care cele mai multe au vizat  socializarea,  cresterea stimei de sine, educarea tolerantei, a bunatatii si a respectului fata de semeni. Acum Flavius priveste cu mai multa incredere spre viitor. Isi doreste sa devina inginer silvic, sa protejeze padurile, animalele si sa ”fie totul intr-o ordine perfecta”, exprimare care-i apartine. Vrea sa aduca liniste si calm in vietile oamenilor si se gandeste ca va putea face asta purtandu-le de grija. Dorinta lui de a face bine semenilor sigur are legatura cu viata grea care l-a incercat, dar si cu cele invatate  prin actiunile din proiect.  

Un alt serviciu a fost orientat catre tata care a beneficiat de consiliere sociala si asistenta de specialitate in procesul de schimbare a atitudinii fata de rolul si importanta educatiei pentru dezvoltarea si incluziunea sociala a copilului.

Asistentul social din mine nu a incetat sa caute si alte solutii pentru acesta familie si studiez alterantive de finantare prin POCU 2014-2020, Axa 4 ”Incluziune sociala si combaterea saraciei” convinsa fiind ca un loc de munca pentru tata,imbunatatirea conditiilor de locuit si  sustinerea copulului in scoala reprezinta un pachet de servicii  integrate prin care familia va avea parghile necesare incluziunii  sociale.

Un material realizat de Tamasi Ildiko, Asistent social, implicata in proiectul "Complex de servicii integrate" Pianu​, un proiect derulat de Primaria Pianu, judetul Alba. pentru mai multe informatii despre proiect, va invitam sa accesati http://complexpianu.ro/​

Incurajarea a invins „Nu poate”

Se numeste Tudor si are 27 de ani. L-am cunoscut prima data in luna octombrie a anului trecut. A ajuns in programele Fundatiei “Alaturi de Voi” România din intâmplare. Sau poate nu...

Cu putin timp inainte de a-l cunoaste, am fost contactati de asistentul social de la Centrul de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Budai, unde Tudor este gazduit si ocrotit si intrebati in ce masura este posibila o colaborare intre fundatia noastra si centrul la care lucreaza. Asistentul social era foarte interesat sa conecteze tinerii din centru la serviciile din comunitate si sa le ofere si alte oportunitati de dezvoltare.

Asa l-am cunoscut pe Tudor. La prima vedere era un tânar care se deplasa doar cu ajutor, caruia ii tremurau in permanenta mâinile si gura si care se exprima cu dificultate.

Imi amintesc ca pregatisem o activitate de Halloween si tinerii cu care lucram au primit ca sarcina sa coloreze si sa decupeze imagini specifice acestei sarbatori: dovlecei, fantome, paianjeni, vrajitoare, apoi sa le lipeasca pe un castel confectionat din carton. Si-ar fi dorit si Tudor sa coloreze, insa dupa prima linie trasa pe un dovleac a spus ca el nu poate. L-am incurajat sa continue, insa educatorul care i insotea a intervenit si a spus: “Lasati-l, ca el nu poate sa coloreze! Are Parkinson ... El nu poate sa decupeze ... El nu poate sa scrie ... El nu poate sa bea apa singur ...” Si lista lui “nu poate” era mai lunga…

Asa se face ca si Tudor a crezut ca nu poate face nimic, pentru ca este bolnav, si ca ceilalti trebuie sa il ajute sau sa faca tot ce este necesar, in locul lui.

Am inteles atunci ca trebuie sa il ajutam sa il transforme pe “nu pot” in “pot”. Am lucrat cu el individual, l-am incurajat la fiecare liniuta pe care o trasa singur cu mâna tremurânda, la fiecare bulina colorata chiar si in afara conturului, la fiecare pas facut singur.

Odata ce a inteles ca daca are vointa poate sa faca lucruri minunate, ca este firesc sa greseasca din când in când, ca lucrurile nu ies intotdeauna asa cum ne dorim, am inceput sa vedem si progresele. Dintr-o data, un om care era sigur ca nu poate sa faca nimic, a vrut sa isi demonstreze ca poate. Cerea zilnic fise de colorat, se concentra si se straduia sa le coloreze cât mai bine. Si a reusit sa faca acest lucru din ce in ce mai bine! Fiecare reusita il facea sa isi doreasca sa faca mai mult si mai bine. A trecut de la colorat la scris litere ... mai greoi ... adevarat ... insa, cu o vointa fantastica de a demonstra ca poate. Vine si astazi la activitatile ADV, ii face mare placere sa isi petreaca timpul aici si sa faca lucruri interesante acum, alta data interzise.

Este adevarat ca este nevoie de mult timp si exercitiu pentru a obtine progrese semnificative si, uneori, boala il limiteaza, insa faptul ca a inceput sa aiba incredere in el, sa nu ii fie teama sa incerce si sa nu se mai enerveze ca lucrurile nu i-au iesit asa cum si-ar fi dorit, ne bucura si ne face sa credem ca munca depusa cu el nu a fost in zadar.  

Ne-a povestit mai târziu ca parintii sai l-au lasat in centru deoarece nu puteau sa aiba grija de el, din cauza problemelor sale de sanatate si au considerat ca ar fi mai bine ingrijt la Budai. Au avut sau nu dreptate? Cine stie ?.. Cert este ca tine foarte mult la familia lui si se bucura ori de câte ori este vizitat de unul sau mai multi membri ai familiei.

Ca Tudor mai sunt tineri care pot fi sprijiniti pentru a-si imbunatati viata, tocmai de aceea continua asistenta acordata prin proiectul ”Parteneriat pentru incluziune”, derulat cu sprijinul financiar al Programului RO10 „Copii si tineri aflati in situatii de risc si initiative locale si regionale pentru reducerea inegalitatilor nationale si pentru promovarea incluziunii sociale”, finantat prin Granturile SEE 2009-2014.

Cateva fete ale sperantei

In drumul ce duce spre ”Casa Heidi”, puteai intalni zilnic o fetita cu parul valvoi, cu hainele murdare si prea mici pentru varsta ei, jucandu-se, mai mereu, cu un catelus. In functie de dispozitie, te saluta fie cu un ”Buna ziua!”, fie cu o injuratura, starnind reactii contradictorii.

Dupa cum am aflat mai tarziu, copilul este orfan de tata, un tata care suferise de o boala psihica. Mama, la randul ei, este hipoacuzica si sufera de o malformatie congenitala. Fratele mai mare, semi-analfabet, nu se implica in cresterea si educatia fetei. Cei trei locuiesc cu bunicul matern care este foarte bolnav, de ani de zile. In casa, iti este teama sa treci de prag: te intampina un miros greu si o atmosfera demoralizanta.

Cum ar putea arata viitorul acestui copil?

La recomandarea cadrelor didactice, in urma cu cativa ani copilul a fost inscris in Centrul de zi ”Casa Heidi”. Desi a frecventat doar cateva zile de gradinita si a fost obligat sa repete grupa pregatitoare din cauza numarului mare de absente, de la centru nu a lipsit nicio zi nemotivat. In primul an, i-a fost dificil sa se integreze si sa se adapteze. Ca reactie la atitudinea negativa a copiilor, acesta a dezvoltatat un comportament agresiv de aparare, atat fizic cat si verbal, manifestand, in acelasi timp, o stima de sine foarte scazuta.

In cadrul proiectului ”Dezvoltarea serviciilor sociale pentru copii aflati in situatii de risc”, beneficiaza de servicii de asistenta psihologica si activitati extracurriculare, a participat la excursia organizata in cadrul proiectului, de altfel prima excursie din viata ei. Este foarte implicata in toate activitatile incercand sa absoarba ca un burete toate informatiile de orice natura care i se ofera (cu privire la comportament, sanatate, cultura, activitati artistice, s.a.). Desi a fost foarte greu sa fie acceptata de colegi, si-a format un grup de prieteni.  Acum comunica mai usor, zambeste mai mult, este mai pozitiva, accepta sa piarda si relationeaza pozitiv cu ceilalti.

Caracterizarea facuta de invatatoare spune ca rezultatele scolare sunt bune, este un copil atent la ore si la ceea ce i se explica, are o capacitate buna de acumulare a cunostintelor si o motivatie crescuta pentru invatatura. Daca o intrebi, fetita spune ca vrea sa devina invatatoare.

*

A., 13 ani. La prima intalnire cu ea in centrul de zi, am avut impresia ca este un copil cu cerinte educative speciale. Fata ei era inerta, imobila, fara urma de zambet. In zilele ce au urmat, am inteles ca era doar trista, obosita si maturizata mult prea devreme. Grijile de fiecare zi, dorul de mama plecata si saracia facusera din ea un monument de suferinta.

Mama ei, plecata in sudul Italiei de cativa ani, munceste din greu pentru nu destul de mult, din care trimite cat poate celor cinci copii ramasi acasa si sotului. Cei doi parinti muncesc de multi ani sa-si ridice casa cu doua camere in care sa poata locui decent cu cei cinci copii ai lor. A. este  singura fata intr-o casa plina de baieti si, asa cum spune ea, deja stie sa faca de toate.

Desi nu avea rezultate scolare grozave, fiindca muncea mult si voiam sa o rasplatim, am selectat-o sa participe in tabara la mare organizata de Fundatie, in luna iulie 2015. Asa a putut sa vada ca lumea este mai mare si ca e frumos sa calatoresti si sa cunosti oameni noi.

De la deschiderea centrului de zi in luna iunie 2015, a participat zi de zi la toate programele centrului, a recuperat mult din lacune, a muncit pe branci, si noi, echipa centrului, alaturi de ea, iar munca noastra a inceput sa dea roade. Incet, incet, A. se transforma: rade, e vesela, optimista, are incredere in ea  si viseaza sa devina medic veterinar. Acest proiect ii va schimba destinul, credem noi. 

*

P., 15 ani, este un copil cu nevoi speciale de la tara, primul copil dintr-o familie numeroasa. Despre el am aflat intr-o situatie nefericita, cand presa locala l-a adus in mijlocul atentiei publice: se parea ca la scoala comportamentul lui a fortat limitele rabdarii un profesor care, scos din sarite, i-a aplicat o corectie fizica. Cadrul didactic era cunoscut ca fiind unul dedicat, iubit si respectat. Din toata povestea cu presa, familia nu a castigat nimic, nici macar putina compasiune.

Celor de la YANA, povestea lui P. ne-a dat un impuls sa creem pentru copiii cu nevoi speciale si pentru familiile lor incercate, mai ales pentru cele cu venituri modeste, servicii de suport in proximitatea lor.   

Astazi, P. beneficiaza de servicii de terapie aplicata la Casa YANA, face kinetoterapie si terapie ocupationala, participa la sedinte de consiliere psihologica de grup impreuna cu alti copii si face terapie comportamentala. Participarea la aceste activitati l-a ajutat sa fie inteles si acceptat de ceilalti, reusind chiar sa isi rezolve unele conflicte cu anumite persoane din anturaj. Parintii lui au la dispozitie un serviciu de consiliere parentala, pentru a invata sa traiasca mai bine ca parinti ai unui copil cu nevoi speciale.

Sunt zile in care vedem cum fata lui P. e un zambet, unul deosebit de pretios.

*

– Care dintre copii este A.? am intrebat prima oara cand am ajuns la Casa Peter.

- Este baietelul ascuns sub masa, mi s-a raspuns. Se ascunde iar de teme.

A. este  un baietel cu un chip bland, mic de statura si cu hainute mereu prea mari sau prea mici pentru el. Sub masca chipului sau bland aveam sa descopar tendinte extreme de violenta, invatate din familie. Copiii ceilalti il respingeau pentru ca amenintarile lui erau infricosatoare.     

Datorita proiectului  ”Dezvoltarea serviciilor sociale pentru copii aflati in situatii de risc”, beneficiaza acum, in plus fata de serviciile existente anterior la Casa Peter, si de servicii de asistenta psihologica si activitati extracurriculare. A invatat astfel sa fie mai rabdator, sa se anagajeze in activitivitatile scolare cu mai multa responsabilitate, sa isi verbalizeze furia si sa fie mai politicos. Stie acum sa ofere o imbratisare si sa isi ceara scuze atunci cand apeleaza la forme negative de gestionare a nervilor. Inca mai poarta amprenta batailor primite in timp precum si a mediului disfunctional din care provine, insa exista progrese comportamentale vizibile.

A fost surprins cand a aflat de la oamenii proiectului ca este un copil bun si cu mult potential caci era invatat sa afle despre el doar ca este un copil ,,obraznic,,. Aceasta eticheta il urmareste inca, insa este de ajuns  un singur cuvant de incurajare ca sa se produca mici minuni!

Daca aveti drum spre Casa Peter il veti vedea pe A. printre copii, analizandu-va curios dar zambitor.

Intrebati de el, vi se va raspunde: Este baietelul din banca din mijloc care scrie cel mai frumos!

*

Intr-o familie cu un trecut trist, traieste M. Nu are un model feminin in viata ei deoarece mama a decedat cand M. avea mai mare nevoie de cineva care sa o insoteasca in anevoiosul drum al dezvoltarii.  Revolta din inima ei s-a transformat in revolta fata de orice figura autoritara, fata de oricine ar fi incercat sa o indrume spre bine.  E aproape un strigat ,,am nevoie de mama, nu de voi!,,

 La scoala toata lumea o stia ca o fetita  care are mari dificultati de relationare, care loveste atat cu palmele cat si cu vorbele si mai ales o fetita care nu face niciodata ceea ce i se cere!

Dupa o perioada in care a beneficiat de  serviciile din proiect, M.  a reusit sa se deschida, sa isi povesteasca dramele si durerile din suflet. A reusit sa planga si sa se descarce pentru ca acum sa zambeasca si sa colaboreze.

M. este cea care atunci cand ne vede ne intreaba, cu cele mai bune intentii, daca avem nevoie de ajutor. A reusit chiar sa lege relatii de prietenie!

Desigur, inca mai fuge uneori de temele de la matematica, insa cel mai important este ca nu mai fuge de ea si de temerile ei!

Acest material este scris de membri ai echipei de implementare de la Fundatia YANA-You Are Not Alone, in proiectul „Dezvoltarea serviciilor sociale pentru copii aflati in situatii de risc”,  Promotor de proiect Primaria Margineni, Bacau, partener Primaria Nicolae Balcescu, Bacau.

Prin proiectul „Dezvoltarea serviciilor sociale pentru copii aflati in situatii de risc” a fost infiintat un nou centru de zi pentru copii aflati in situatii defavorizate - „Casa Aurora”, Loc. Luncani, com. Margineni- a fost dotata o camera senzoriala la centrul de zi Casa YANA si au fost dezvoltate serviciile oferite in centrele de zi pentru copii Casa YANA, Casa Heidi si Casa Peter ale Fundatiei YANA, din comuna Nicolae Balcescu, Bacau.

— 10 Elemente pe pagina
Arată 1 - 10 din 13 rezultate.